Cartea albă privind viitorul Europei

Conform anunțului făcut de președintele Juncker în discursul privind starea Uniunii din 2016, Comisia Europeană a prezentat o Carte albă privind viitorul Europei, care reprezintă contribuția Comisiei la summitul de la Roma din 25 martie 2017.

“În acest moment în care ne pregătim să marcăm cea de a 60-a aniversare a UE, putem număra printre realizările noastre șapte decenii de pace și o Uniune extinsă, în care 500 de milioane de cetățeni trăiesc în libertate într-una dintre cele mai prospere economii.

În același timp, UE trebuie să privească înainte, stabilind modul în care își va contura o viziune a viitorului său cu 27 de state membre.

Cartea albă prezintă principalele provocări și oportunități ale Europei din următorul deceniu. Sunt prezentate cinci scenarii ale modului în care Europa ar putea evolua până în 2025, în funcție de modul în care alege să răspundă.”

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat:

"În urmă cu 60 de ani, părinții fondatori ai Europei au ales să unească acest continent prin forța legii, mai degrabă decât prin cea a armelor. Putem să fim mândri de ceea ce am realizat de atunci. Chiar și cea mai întunecată zi a anului 2017 este cu mult mai luminoasă decât oricare dintre zilele petrecute de înaintașii noștri pe câmpul de luptă.

Acum, când marcăm cea de a 60-a aniversare a tratatelor de la Roma, a sosit momentul ca o Europă unită, cu 27 de membri să își contureze o viziune despre propriul viitor. Este timpul să demonstrăm capacitate de a conduce și unitate. Este timpul să demonstrăm că putem găsi soluții împreună.

Cartea albă a Comisiei prezintă diverse căi pe care această Europă unită, cu 27 de membri, ar putea alege să le urmeze. Este începutul unui proces, nu sfârșitul, și sper că va începe acum o dezbatere sinceră și amplă. Ulterior, forma va urma funcției. Viitorul Europei este în mâinile noastre."

Cartea albă analizează modul în care Europa se va schimba în următorii zece ani, de la impactul noilor tehnologii asupra societății și a locurilor de muncă, la îndoielile suscitate de globalizare, la preocupările în materie de securitate și la creșterea populismului.

Cartea albă prezintă alegerea cu care ne confruntăm astăzi: fie ne lăsăm în voia acestor tendințe, fie dăm dovadă de deschidere și profităm de noile oportunități pe care le aduc cu sine.

Populația și ponderea economică ale Europei sunt în scădere, în timp ce alte părți ale globului înregistrează creșteri. Până în 2060, niciunul dintre statele noastre membre nu va reprezenta singur nici măcar 1% din populația lumii – ceea ce reprezintă un motiv întemeiat pentru a rămâne împreună pentru a avea rezultate mai bune. Ca forță pozitivă la nivel mondial, prosperitatea Europei va continua să depindă de deschiderea sa și de legăturile strânse cu partenerii săi.

Cartea albă prezintă cinci scenarii, fiecare dintre ele conturând modul în care ar putea arăta Uniunea la orizontul anului 2025, în funcție de alegerile pe care le va face Europa. Scenariile acoperă o gamă de posibilități și au un caracter ilustrativ. Ele nu se exclud reciproc și nu sunt exhaustive.

Cartea albă face mențiuni și la profesiile reglementate (vezi pag.18) care nu benficiează de norme unitare la nivel european și prin urmare există bariere privind accesul pe piața muncii.

Descarcă